We use cookies to provide you with an improved experience on our site. By continuing to browse, you agree to the use of cookies.
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.
The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
Comunicarea este influentata de tipare
”Comunicare verbală”, ”Comunicare non verbală”, ”Comunicare interpersonală”, ”Comunicare didactică”, ”Comunicare şi relaţii publice”… cel puţin 3.700.000 de pagini de informaţii on line oferite de mult discutatul “Google”. Şi cu toate acestea, deşi în era în care totul se “învaţă” pe internet, lumea a uitat să comunice şi totul se rezumă la sintagme simple de etichetare a tiparelor de comunicare, la clasificarea noastră în “buni comunicatori”, “comunicatori slabi”, “persoane antisociale”, “PR-isti prin excelenţă”…
Cu umilinţă şi înţelegere pentru epoca vitezei şi artificialităţii în care trăim, mă întreb uneori fără a pretinde că sunt un specialist în comunicare, ce a mai rămas din ceea ce ar trebui să fie rolul comunicării în societatea noastră? Nu pot să rămân indiferentă la ipocrizia cu care colegi, prieteni şi colaboratori, uneori parteneri de afaceri îşi susţin nonșalant incapacitatea de a înţelege ce se întâmplă cu adevărat în jurul lor, argumentând simplu ” n-ai ce face, oamenii nu mai ştiu să comunice”.
Există definiţii clare date comunicării și roluri asociate acesteia – motivare, control şi facilitare în luarea deciziilor şi de asemenea aspecte esenţiale în comunicare legate de faptul că angajează diverse persoane, implică un mesaj ce trebuie să aibă înţeles comun și împărtăşit şi că este de cele mai multe ori simbolică.
Dacă lucrurile pot fi atât de uşor definite, atunci înseamnă că într-adevăr pentru o excelentă comunicare ar trebui să existe reţete simple ce pot fi învăţate. Şi dacă în plus rezumăm comunicarea la existenţa unui emiţător şi a unui receptor care prin procese de codificare şi decodificare reuşesc să găsească un canal de comunicare, atunci lucrurile sunt şi mai simple. Vom putea toţi comunica extrem de uşor pe verticală, de sus în jos de jos în sus, sau la acelaşi nivel ţinând cont de nelipsitele norme sociale, ne vom regăsi cu uşurinţă comunicând în reţele formale sau informale (la ultimele de tip “bârfă”, statistic vorbind se pare că ne pricepem cel mai bine, atât timp cât 10% din comunităţi participă activ cu informaţii din care 75% sunt adevărate). Şi nu în ultimul rând, vom recreea de fiecare dată clasicele comunicări scrise, verbale sau non verbale învăţând din cărţi cum sunt interpretate gesturile, cuvintele sau retorica de dincolo de ceea ce aşternem pe hârtie.
Şi dacă la toate acestea, adăugăm tehnologia prezentă, avem reţeta a ceea ce înseamnă comunicare perfectă prin tehnica dobândită.
Indiferent de artificialitatea cu care instinctul comunicării a fost alterat în ultimele decenii, rămâne din fericire latent încă în mintea câtorva, convingerea că atunci când vorbeşti de comunicare, vorbeşti despre aspecte nu deseori controlabile, uşor de manipulat și prefabricat:
factori interni sau externi de influenţare a comunicării.
Statistic, 75% din populaţia globului este semnificativ (până la 90%) diferită faţă de fiecare dintre noi în materie de comportament. În consecinţă modalitatea naturală de a comunica este diferită… atunci de ce continuăm să ne încăpăţânăm să creăm tipare de comunicare în loc să înţelegem importanţa fiecăruia dintre aceste abordări naturale?
Am găsit interesant un articol scris de Harvard University, potrivit căruia oamenii se pot regăsi natural într-unul dintre următoarele profile:
Recunosc o clasificare extrem de interesantă în articolul celor de la Harvard care încearcă să definească acel comunicator modern, ancorat într-o societate ce îi cere să aleagă modul în care îşi exprimă convingerile, impresiile, sentimentele în mod organizat, disciplinat, corect și public declarat.
Însă abandonarea oricărui demers de a încerca să vezi dincolo de tipare mă sperie și mă face să văd dezarmată o mulţime de androizi care se încăpăţânează să copieze la indigo un tipar ideal de comunicare prin educare și învăţare riguros aplicate societăţii noastre. Și nu pot să nu mă întreb atunci inocentă dacă trebuie să cunoști cum să comunici, poţi să înveţi asta, dacă e la fel de veridică și naturală comunicarea învăţată că și stilul de comunicare imprimat în propriul nostru tipar de comportament, în cultura noastră…? Încă nu am găsit răspunsul însă cred că merită să încercăm să înţelegem ce se petrece dincolo de “teatrul social” bine învăţat și deprins de noi toţi. Ce însă continuă să mă preocupe sunt întrebări legate de comunicarea adevărată, cea a căror rădăcini se află în propria noastră structură nealterată de traininguri de comunicare, de cărţi scrise de specialiști de prestigiu, conturate de apartenenţa la structuri sociale, îngrădite de reguli și proceduri, de canoane și practici corporatiste…
Îmi amintesc o zi de duminică, atunci când după o lungă și impardonabilă absență din ceea ce se cheamă “viaţa de după corporaţie” am decis că simt nevoia să mă îmbogăţesc și am cumpărat două bilete la operă. Am redescoperit un alt mod de comunicare atât pe scenă, cât și în sală. Despre cel din sală cred că merită să povestesc. Un bătrân doar după chip, cel mai probabil ducând o viaţă chinuită și mizeră, lăsat de plasatoare să intre în sală, s-a așezat în faţa noastră, timid pe un colţ de scaun la capătul rândului… înainte de începerea spectacolului, s-a întors către noi și zâmbind, cu o dicţie perfectă și voce caldă ne-a spus “Îmi cer scuze frumoși tineri dacă voi îngâna muzica, știu fiecare pasaj, pentru că ascult deseori “Traviata”… îmi dă curaj și mă ajută să merg mai departe, este modul în care mai pot comunica uneori cu lumea. Sper să nu vă supăraţi!” Spectacolul s-a terminat, au venit altele pentru că am realizat că acea formă de manifestare artistică este un mod de comunicare neinvaziv care te ajută să te redescoperi, nu ţi se adresează în mod direct și cu toate acestea te atinge incredibil de personal. De fiecare dată l-am reîntâlnit pe unul dintre cei mai frumoși “comunicatori” ce nu poartă un nume, nu apare la televizor, nu conduce corporaţii, nu ţine discursuri dar poate atinge suflete… Și mintea mea a renunţat să eticheteze și să scormone în viaţa socială a “bătrânului”. Am renunţat să consider că zâmbeşte pentru că a învăţat asta de undeva ca şi mijloc de comunicare nonverbală, că a fost sigur profesor pentru că numai astfel ar fi putut să aibă așa un discurs coerent, că sigur vrea ceva de la noi că altfel nu ne-ar fi vorbit frumos, că vrea să iasă în evidenţă că altfel nu ne-ar fi abordat atât de direct. M-am limitat doar în a vedea un om care comunică în cel mai frumos şi sincer mod cu putinţă. Iar vârsta sa cu siguranţă îl exonerează de riscul de a fi fost elev la orice training de comunicare de mare clasă!
Există într-adevăr nenumărate bariere de comunicare… putere, presupunere, manipulare, indiferență şi superioritate, percepţii, valori, atitudini diferite, limbaj şi jargon, relaţii interpersonale, personalitate, distanța psihică, mesajele mixate, ascultarea selectivă, filtrarea informaţiilor, supraîncărcarea informaţiei… însă cred că nimic nu este mai periculos decât pericolul dezumanizării sub pretextul creării unor tipare de comunicare de succes şi a clasificării noastre atât de riguroase în profile de comunicatori. Poate că este timpul să ne regăsim în forma noastră proprie de comunicare, să ne simţim bine cu noi înşine pentru a putea comunica pe deplin și pentru a-i înţelege şi pe alţii? Se prea poate în mod egal să greșesc…
Related Posts
Ce facem cu oamenii problemă din echipă?
Cred că fiecare dintre noi a întâlnit oameni problemă în echipele din care a făcut parte. De aceea, vă propun să ne oprim la trei dintre nenumăratele situaţii care pot apărea şi să vedem cum am putea acţiona: a) Absentul Implicarea unui membru în echipa din care face parte poate fi influenţată de apariţia unei …
5 minciuni frecvente spuse de vânzători managerilor lor
Fără a avea pretenţia că în rândurile următoare vei citi rezultatele vreunui studiu ştiinţific (realizat de vestiţii cercetători britanici :)), iată care sunt, în opinia mea, cele mai frecvente minciuni cu care oamenii de vânzări încearcă să-şi scuze în fata managerilor lor slabele rezultate şi/sau să se “îmbete singuri cu apă rece”: Minciună #1: “Dacă …
5 motive pentru care să devii expert în Supply Chain Management
Rolul de supply chain manager, director sau expert în achiziţii, spre deosebire de alte funcţii în organizaţie nu pare aparent atât de interesant. Ce provocări şi satisfacţii poate aduce responsabilitatea dificilă de a furniza produsul potrivit, la timpul potrivit, în faţa oamenilor potriviţi, la costul potrivit? Iată cel puţin 5 argumente pentru care, în secolul …
De ce sunt respinşi şi ignoraţi oamenii tăi de vânzări?
Cele două reguli despre îmbogăţire pe care le-am reţinut de la Warren Buffet sunt “Întotdeauna cumpăra ieftin şi vinde scump” şi “Dacă toţi cumpăra, tu trebuie să vinzi. Iar când toţi vând, tu trebuie să cumperi”. Nu-i prost deloc bătrânelul acesta, nu-i aşa? Apoi, dacă pleci des urechea la replicile clienţilor că “nu sunt bani” …