We use cookies to provide you with an improved experience on our site. By continuing to browse, you agree to the use of cookies.
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.
The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
De ce rezoluțiile de Anul Nou nu funcționează – și ce poți face diferit la finalul lui 2025
În prima săptămână din ianuarie, sala de sport la care merg arată ca un mall înainte de reduceri. Abia găsești un loc de parcare, e zumzet, energie, oameni hotărâți, echipamente noi încă cu etichetă. Apoi vine februarie. Parcarea se golește treptat, apar din nou locurile libere, iar la recepție primesc de fiecare dată același zâmbet complice: „Da, începe să fie mai liniște”.
Fenomenul se repetă an după an. Indiferent de generație, de contextul economic sau de promisiunile pe care ni le facem hotărât, la miezul nopții de Revelion. Iar acest lucru se aplică la orice alt obiectiv pe care ni-l stabilim.
De ce? Pentru că majoritatea pornim la drum cu energie, nu cu sisteme. Cu rezoluții, nu cu ritualuri zilnice. Cu intenții puternice, dar cu obiceiuri fragile.
Trăim într-o realitate suprastimulată, în care recompensa rapidă e la un click distanță. Telefonul, notificările, serialele pot deveni surse de „micro-plăceri” imediate, care ne sabotează încercările de schimbare. Studiile din psihologia adicțiilor arată că nu trăim într-o lume lipsită de plăceri, ci într-una cu prea multe. Creierul se adaptează rapid la ele, iar obiceiurile sănătoase, care oferă beneficii lente, rămân în dezavantaj.
De ce e atât de fragil tot ce încercăm să schimbăm?
Pentru că cei mai mulți dintre noi încercăm să ne schimbăm viața prin obiective mari: slăbesc 10 kilograme, economisesc o sumă importantă, citesc 30 de cărți. Obiectivele nu sunt problema; ele stabilesc direcția. Problema este procesul. Ce facem zilnic. Ce devine rutină.
Cercetările despre dezvoltarea performanței arată că progresul real apare din acumulări mici. O îmbunătățire de un procent pe zi nu se vede azi, nici mâine, dar pe termen lung devine transformare. La fel și în sens invers: obiceiurile neinspirate se instalează lent și discret, până când rezultatele devin greu de ignorat.
Secretul nu este voința, ci procesul
Voința este cel mai instabil combustibil pe care îl avem. Funcționează ca o baterie: dimineața e încărcată, dar pe parcursul zilei se consumă cu fiecare decizie, întâlnire, e-mail, amânare, conflict sau sarcină dificilă. Când ajungem seara în fața tentațiilor – telefon, dulciuri, scrolling, „încă un episod” – nu mai decidem cu o minte limpede, ci cu o baterie aproape goală. De aceea, obiceiurile care se bazează exclusiv pe voință se prăbușesc repede. Intenția este bună, dar mecanismul este greșit. Schimbarea reală apare când nu ne mai bazăm pe impulsul de moment, ci pe sisteme și contexte care ne scot din ecuație fragilitatea decizională. Obiceiurile solide nu au nevoie de voință constantă, ci de medii și rutine care lucrează în favoarea noastră atunci când bateriile sunt descărcate.
Identitatea: partea pe care o ignorăm cel mai des
Schimbarea devine durabilă doar atunci când nu urmărești exclusiv un rezultat sau un proces, ci când modificarea vine din nivelul profund al identității. Dacă încerci să faci sport doar ca să „bifezi antrenamentul”, vei depinde mereu de motivație. Dacă intri într-o rutină riguroasă doar ca să „fii mai disciplinat”, vei abandona când apar obstacole. Însă atunci când obiectivul devine: „vreau să fiu genul de persoană care are grijă de corpul său” sau „vreau să fiu genul de profesionist care își respectă promisiunile”, apare o altă forță: coerența identitară.
Fiecare acțiune este un vot pentru cine devii. Zece minute de planificare dimineața nu par importante, dar transmit: „sunt un om organizat”. Un feedback dat la timp consolidează: „sunt un lider prezent”. Identitatea nu se schimbă prin salturi, ci prin dovezi mici, repetate, care se acumulează până când noul „cine sunt eu” devine natural.
Dacă schimbarea nu pleacă din acest nivel, rezultatele și procesele rămân instabile. Dacă vine din identitate, restul se aliniază.
De ce e totuși atât de greu?
Schimbarea – fie că vrei să scapi de un obicei vechi, fie că vrei să introduci unul nou – se blochează adesea nu din lipsă de informații, ci din cauza disconfortului. Într-o lume obișnuită cu plăcere imediată, orice amânare sau pauză pare dificilă. De aceea, merită antrenată toleranța la disconfort: gesturi mici precum a nu deschide telefonul imediat, a lăsa un mesaj să aștepte sau a rămâne două minute în liniște înainte de a continua. Aceste momente scurte cresc capacitatea de a trece prin impuls fără să cedezi. Cu cât putem duce mai ușor aceste câteva secunde incomode, cu atât putem alege mai conștient – să nu repetăm un comportament vechi sau să rămânem consecvenți într-unul nou. Schimbarea nu înseamnă eliminarea tentațiilor, ci abilitatea de a gestiona momentul critic în care se decide direcția. Toleranța la disconfort devine fundația oricărui obicei durabil.
Ce poți face concret?
Schimbarea nu vine în ianuarie. Vine dintr-o acumulare de decizii zilnice, aparent mici. Nu ai nevoie să devii alt om ca să te comporți diferit. Inversezi ordinea: începi cu acțiuni mici, repetate și ele rescriu treptat felul în care te vezi. Când identitatea se aliniază cu comportamentele tale, schimbarea nu mai trebuie forțată, continuă de la sine.
Dacă vrei să aprofundezi mecanismele din spatele obiceiurilor, să înțelegi ce te blochează și cum poți construi rutine durabile, poți accesa cursul The Power of Habit.
Articol redactat de Oana Scarlat.
Related Posts
Cum îl poți “citi” pe celălalt cu ajutorul Modelului Process Communication®
Imaginează-ți o lume în care ai putea “citi” gândurile și sentimentele celor din jurul tău, în care ai putea anticipa nevoile și reacțiile oamenilor în orice situație. Ei bine, Modelul Process Communication®(PCM) este acel instrument care te aduce mai aproape de această realitate fascinantă. Dezvoltat în anii ’70 de către Dr. Taibi Kahler, un reputat …
Conferința Paradoxul performanței în noua eră a muncii
Trăim într-o perioadă plină de paradoxuri, care se manifestă global și exponențial. Burn-out la cote alarmante, cu toate că efortul fizic aproape a dispărut, iar munca intelectuală este digitalizată în tot mai mare măsură Nivel mare de stres, depresie și anxietate, în ciuda faptului că niciodată nu am avut mai multă bunăstare. Lipsa engagementului, …
Inteligența emoțională și relațională – curs gratuit
Știai că performanța înaltă a liderilor este datorată, în proporție de 70% competențelor emoționale și doar 30% deprinderilor tehnice și abilităților cognitive? În 4 februarie, EXEC-EDU te invită la un workshop dinamic, în cadrul căruia vei afla ce este inteligența emoțională și cum o poți dezvolta; vei înțelege ce stă la baza ei și care …
2018: Anul mişcărilor strategice inteligente | Curs gratuit în 31 ianuarie
Get the tools, break the rules and make a difference Avantajul competitiv impune ca liderii să fie permanent conectați la strategie, indiferent dacă este vorba despre elaborarea, implementarea sau schimbarea ei. Care sunt lentilele potrivite, prin care trebuie privit mediul economic complex și competitiv? Ce alegeri pot atrage clienţii spre o anumită afacere? Dacă vrei …