Intervui Oana Scarlat

1. Ce v-a motivat să deveniţi coach şi cum v-aţi dobândit competenţele şi cunoştinţele în acest domeniu?

O viaţă trăită conştient este probabil cea mai mare provocare şi, totodată, cea mai mare oportunitate. Am ajuns la această concluzie târziu, după foarte mulţi ani în care am trăit “pe pilot automat”, străduindu-mă să fac pe plac celorlalţi, să corespund, să mă încadrez în ceea ce societatea sau profesia defineşte drept “normă”, fără să fiu atentă la propriile nevoi, la valorile şi convingerile personale. Rezultatul: eram nefericită, aveam crize din ce în ce mai dese de anxietate şi ajunsesem într-un punct al vieţii în care căutam permanent validare şi îmi măsuram succesul doar prin prisma părerii celorlalţi.

Educaţia din familie şi cea din şcoală stimulează mult perfecţionismul şi competitivitatea, care, în exces, sunt reţetele perfecte pentru nefericire, pentru că nu poţi face totul perfect şi întotdeauna va fi cineva mai bun, mai bogat, mai arătos. A-ţi crea reperele doar în raport şi prin comparaţie cu ceilalţi este foarte nociv. Ajunsesem să intuiesc asta acum aproape 10 ani, când am început procesul de autocunoaştere şi am început să iau propriile decizii, fără a mai cere permisiunea altora. Atunci am făcut cunoştinţă cu coaching-ul, în cadrul şcolii Kutschera, unde am participat, vreme de mai mulţi ani, atât sesiuni de formare, cât şi întâlniri 1-1, în calitate de client.

Prin coaching, te întorci la tine şi devii stăpân pe propriile alegeri, congruent cu valorile personale. Am parcurs mai întâi propria călătorie de dezvoltare, iar apoi mi-am dorit să îi susţin şi pe ceilalţi în călătoria lor spre sinele personal.

2. Cum abordaţi coaching-ul clienţilor care au stiluri de învăţare, obiective şi contexte diferite?

Fiecare conversaţie de coaching este diferită, iar coach-ul se adaptează întotdeauna la personalitatea şi ritmul clientului. Agenda în cadrul unei sesiuni de coaching este stabilită tot de client, la fel şi obiectivele. Un coach este un ghid, relaţia este una de parteneriat, aşadar premisa acestui tip de conversaţie este că suntem în faţa unei persoane care “ştie, poate şi are cu ce” – cum am învăţat în şcoala de coaching. Cu alte cuvinte, clientul are, intrinsec, cunoştinţele, motivaţia şi resursele pentru a produce o schimbare, fie că este vorba despre împlinirea unei aspiraţii sau depăşirea unei provocări.

3. Cum îi ajutaţi pe clienţii dvs. să îşi dezvolte conştientizarea de sine şi să îşi identifice punctele forte şi zonele de îmbunătăţire?

Educaţia formală, cu care suntem obişnuiţi din copilărie, ne-a mai făcut un deserviciu: ne-a întărit convingerea că, pentru a reuşi, este important să fim informaţi, astfel că atunci când avem o problemă, căutăm febril soluţii, sfaturi, răspunsuri de orice fel. În plus, acelaşi tip de educaţie ne antrenează foarte mult mentalul şi mult prea puţin latura emoţională. De foarte curând, prin coaching, datorită unei perioade lungi de timp în care răspunsurile “din cărţi” nu duc la soluţie, începem să conştientizăm faptul că întrebările sunt, cel puţin, la fel de importante ca răspunsurile şi că niciun expert, oricât de cunoscător, nu ne poate oferi panaceul universal la dilemele proprii.

Un alt element care a căpătat importanţă este capacitatea de a gestiona emoţiile şi de a arăta empatie în relaţia cu ceilalţi. Pe aceste premise se bazează conversaţiile de coaching. Un coach nu face altceva decât să pună o oglindă în faţa clientului şi să îl ajute să descopere alte perspective, cu ajutorul întrebărilor. Pentru că, întotdeauna, indiferent de problema adusă în discuţie de client, coach-ul dezveleşte, prin întrebări, strat după strat, exact ca foile unei cepe, toate faţetele situaţiei expuse, până ajunge la esenţă. Este important de adăugat că aceste interacţiuni sunt, uneori, incomode. Un coach bun provoacă prin întrebări. El nu este acolo pentru a face pe plac clientului meu, ci pentru a-l ajuta să îşi atingă obiectivul.

Alături de întrebări, în coaching, aduc la masă mai multe ingrediente: ascultarea, empatia şi curiozitatea pură. Şi, dacă analizaţi puţin conversaţiile zilnice, sunt extrem de rare acelea în care cineva te ascultă cu adevărat şi este acolo pentru tine, fără să te judece, fără să pună etichete sau să îţi ofere sfaturi. De aceea este coaching-ul atât de valoros azi, în epoca vitezei, în care suntem distraşi la orice moment din exterior şi nimeni nu are timp să facă efortul de a fi, pur şi simplu, prezent în relaţie. Coaching-ul este acest spaţiu unic, de siguranţă şi încredere, în care poţi lăsa jos măştile sociale şi te poţi arăta în mod autentic, în faţa celuilalt. Unde şi când mai putem face asta astăzi?

4. Cum gestionaţi situaţiile dificile sau conflictuale care pot apărea în timpul sesiunilor de coaching?

Până în acest moment nu m-am confruntat cu situaţii dificile sau tensionate, dar am avut clienţi care au devenit foarte emoţionali şi au început să plângă. Este nevoie de multă empatie în aceste momente şi, mai ales, de delicateţe. Clientul decide cât de mult doreşte să dezvăluie, iar rolul meu este să creez acel spaţiu de siguranţă de care vorbeam, astfel încât el să simtă că se poate arăta vulnerabil. Indiferent de situaţie, abordez fiecare persoană cu gândul că este unică şi, mai ales, nu o judec.

Foarte de folos pentru a şti să te poziţionezi în relaţia de coaching este analiza tranzacţională. De asemenea, mi-a fost util cursul Process Communication Model, absolvit la EXEC-EDU, un model de comunicare folosit în campaniile preşedinţilor americani, care te ajută să vorbeşti cu fiecare “pe limba lui”, în funcţie de baza personalităţii sale. Un alt lucru util, atunci când sunt în situaţii dificile, este să fac distincţie între comportament şi persoană şi să mă pun în “papucii” celuilalt.

5. Ce provocări aţi înfruntat ca Hogan Assesment. Coach şi trainer la Resonanz Kutchera, Austria?

Particip la programe de dezvoltare de când mă ştiu. Cred că învăţarea, în orice formă, reprezintă pasiunea mea, asta mă ţine vie, conectată la mine însămi şi mă antrenează permanent pentru a avea succes şi a fi împlinită. Fiecare curs parcurs este provocator dacă ai deschiderea să faci schimbări, pentru că orice schimbare aduce după sine disconfort. Primul curs care a avut un rol important în procesul meu de autocunoaştere a fost Leadership 360, un program transformaţional, absolvit acum mulţi ani la EXEC-EDU.

Apoi am urmat, vreme de 6 ani, programul Resonanz al Institutului Kutchera din Austria, trecând prin formarea de practiţioner, master, coach şi trainer. Au fost multe weekend-uri de explorare şi căutare interioară, am zdruncinat din temelii convingeri, am clădit altele şi mi-am exersat abilităţile de a-i ghida şi pe alţii în acest proces. Iar şcoala care mi-a rafinat competenţele în coaching şi mi-a oferit şi certificarea ICF a fost Coachingdipity. Aici am urmat un program excepţional, pe care îl recomand tuturor celor care vor să facă din coaching o profesie, dar şi un stil de viaţă.

6. Cum măsuraţi eficacitatea şi impactul intervenţiilor dvs. de coaching?

Aş vrea să fac o precizare importantă: nu coach-ul stabileşte măsura succesului, ci clientul. Şi fiecare este responsabil de propriile decizii. Pentru că există o distanţă foarte mare de la a ști la a facei. Iar această distanţă ţine de cât de pregătit eşti să faci o schimbare în acel moment. Câteodată, este nevoie de un declanşator foarte mic pentru o schimbare majoră – de carieră, de statut, să părăseşţi un job care nu îţi mai serveşte, să închei o relaţie care te face nefericit – alteori trec ani până te simţi pregătit să iei o astfel de decizie.

Dar primul pas este conştientizarea. Cu ajutorul coaching-ului poţi ajunge mult mai rapid la a conştientiza ce este important pentru tine, eliminând interferenţele. Facem alegeri, luăm decizii în fiecare moment al existenţei noastre. Dar oare alegerile pe care le facem sunt parte a unei agende personale sau lărgind cadrul şi privind spre tabloul general, descoperim că adesea, alegerile noastră sunt, de fapt, agendele altora?

Un alt progres care ajută enorm în a face aceste schimbări este depăşirea propriilor convingeri limitative. Şi adresez asta adesea în coaching. Şi sunt câteva predilecte, pe care le aud în conversaţii: nu sunt suficient de bun, nu merit, nu am suficientă experienţă, nu sunt croit să fiu manager, nimeni nu mă înţelege…Dacă le recunoşţi şi găseşţi căi de a le depăşi, dacă îţi dai seama cât de mult te sabotează, cum îţi pui singur piedici pe drumul către propriile obiective, atunci evoluţia este exponenţială. În aceeaşi măsură, ai nevoie să pui la treabă convingerile care te susţin şi îţi dau aripi.

7. Cum aplicaţi experienţa dvs. de marketing şi vânzări pentru a promova serviciile dvs. de coaching şi a atrage clienţi noi?

Cred că marketingul pentru promovarea propriei persoane este mult mai dificil decât cel pentru un produs sau serviciu. Cel mai dificil este să “te vinzi” pe tine însuţi, iar eu personal m-am luptat mult cu ceea ce se numeşte “sindromul impostorului”. Mi s-a spus “tu, coach? Dar nu eşti psiholog! Dar nu ai suficientă experienţă!”, dar cred că cele mai aspre voci au fost cele venite din interior şi a fost nevoie de mulţi ani pentru a depăşi convingerea că nu sunt suficient de pregătită să fiu coach sau trainer. Abia acum simt că am suficientă încredere în mine pentru a vorbi despre ceea ce fac. Credinţa mea este că marketingul trebuie să fie autentic şi să nu promită prea mult, construind false aşteptări. Dacă respecţi acest lucru, toate principiile din marketing se pot aplica şi în brandingul propriei persoane. Este un marketing relaţional, bazat pe recomandări şi pe perenul “word of mouth”, aşa că ajută mult networking-ul şi ceea ce laşi în urma ta, în fiecare sesiune de coaching.

8. Ce programe aţi studiat la EXEC-EDU, BLED School of Management (Slovenia)?

Am absolvit un program de o săptămână, de Management al programelor, care a fost foarte util în a concepe experienţe de training folositoare pentru cursanţii noştri, la EXEC-EDU.

Interviu publicat pe mediafax.ro.